Un An Extraordinar pentru Operatorul de Salubritate din Sectorul 2

Ultimele douăzprezece luni au însemnat dovezi de grijă din partea Consiliului Local al Sectorului 2 pentru Supercom.

Mai întâi s-a majorat tariful pentru salubrizarea stradală, prin HCLS2 nr. 390/2018. A însemnat un plus de 4,6 milioane lei pe an pentru Supercom.
Apoi s-a introdus taxa de habitat pentru persoane fizice prin HCLS2 nr. 392/2018, HCLS2 nr. 395/2018 și HCLS2 nr. 32/2019. S-a majorat plata de la 8,46 lei/persoană/lună la 13,25 lei/persoană/lună. Și pentru că tot nu era suficient, deși se încasează lunar în jur de 1,5 milioane lei, se plătesc de trei ori mai mult, adica 4,9 milioane lei/lună.


Odată cu majorarea costului de salubritate, a fost introdusă contribuția la economia circulară. Deși operatorul nu plătește mai mult de 143.000 lei pe lună, primește de la primărie mai mult decât dublu, adică 303.464 lei.
În curând se va introduce taxa de habitat pentru persoane juridice, majorându-se de minim 2,5 ori plata pe care firmele, profesiile liberale și ONG-urile din Sectorul 2 o vor achita către Primărie și aceasta mai departe către Supercom.
Tot acum, primarul PSD propune acordarea unui monopol Supercom pentru cel puțin 20 de ani pentru sortarea deșeurilor.

Să mai spună cineva că primăria nu are grijă de economia privată, în cea mai circulară economie din țară! Din păcate, în loc să aibă grijă de toată economia, grija primăriei se concentrează pe o singură firmă: Supercom. Să fie o coincidență că această firmă aparține unui fost senator PSD?

Monopol pe 20 de ani, după 20 de ani

Am scris un articol pentru contributors.ro despre salubrizarea în Sectorul 2.

„Acum primarul PSD al sectorului 2 vrea să ofere Supercom monopol pentru sortarea deșeurilor pentru cel puțin 20 de ani. Argumentând mincinos cu lipsa capacităților de sortare, primarul PSD vrea să oblige Primăria Sectorului 2 ca timp de cel puțin 20 de ani să sorteze deșeurile într-o investiție făcută chipurile în perioada 2019-2021. Ceea ce uită primarul sau măcar încearcă să ne facă pe noi să uităm, este că în perioada 01.11.2010 – 31.12.2012, S.C. SUPERCOM S.A. a achiziționat și a pus în funcțiune uzina de sortare și pretratare deșeuri solide municipale cu o capacitate de procesare de 125.000 tone/an. Adică sub pretextul unei investiții noi, primarul vrea să acorde monopol unei capacități existente.”

Citiți întregul articol pe contributors.ro.

 

 

Taxa de Habitat pentru Firme în Sectorul 2

Primăria Sectorului 2 ar fi trebuit să demareze licitația pentru salubrizare, însă negociază mărirea de peste 2,5 ori a prețului plătit de firme și ONG-uri în favoarea firmei unui fost senator PSD.

Primăria Sectorului 2 ar fi trebuit să organizeze licitație pentru desemnarea unui operator de salubrizare. Nu de azi, de ieri, ci de acum cinsprezece ani, adică din 2004. Consiliul Concurenței i-a sancționat și i-a chemat în judecată. Primăria Sectorului 2 și Consiliul Sectorului 2 au fost obligate de Înalta Curte de Casație și Justiție să organizeze licitația. Și ce dacă?!

În loc să organizeze licitația, directorul din Primăria Sectorului 2 negociază cu firma actuală mărirea de peste 2,5 ori a prețului plătit de firme. Cum a decurs negocierea, ce bază legală are sau de ce ai negocia mărirea unui preț dintr-un contract declarat nelegal de Înalta Curte sunt tot atâtea întrebări legitime la care primăria sectorului 2 nu are niciun răspuns. Primarul PSD girează în continuare această ilegalitate. Iar beneficiarul aceste ilegalități este veșnica firmă Supercom, al cărei patron este un fost senator PSD.

Ce face viceprimarul PNL?

Preia prețul negociat, 171,86 lei/mc în loc de 70 lei/mc și vrea să îl impună tuturor firmelor și ONG-urilor din Sectorul 2 printr-o extindere a taxei de habitat și pentru persoanele juridice. Legal, prețul ar trebui să se formeze prin licitație. Legal, primăria ar trebui să organizeze licitația. De ce se negociază acest preț, în loc să se organizeze licitația, așa cum dispune sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție?

Cum s-a negociat un preț de peste 2,5 ori mai mare? De ce nu se organizează licitație?

Puteți găsi aici proiectul pus în dezbatere publică.

Digi24 depre Taxa de Habitat din Sectorul 2

Până în decembrie 2018, colectarea gunoiului în Sectorul 2 s-a plătit prin tarif direct la firma de salubritate. De la 1 martie 2019, tariful a fost transformat de primărie în taxă. Consilierii USR au fost singurii care s-au opus acestei taxe și au contestat-o în instanță. Prima formă a acestei taxe a fost suspendată de instanță.

Adrian Alexandru, consilier USR: ” (…), s-a venit cu un nou proiect de hotărâre, cu aceeași valoare a taxei de habitat în valoare de 159 de lei, doar s-a mărit subvenția de la 30 la 38 de lei. Subvenția evident că este plătită tot din banii cetățenilor.”

Şi această a două hotârâre de consiliu local a fost contestată în instanță.

Adrian Alexandru, consilier USR: „Am demarat același proceduri, exact ca în cazul hotărârilor 392 și 395, și sper ca în final și hotărârea 32 să aibă același verdict.”

Puteți citi aici întreaga știre, inclusiv video.

 

Coadă pentru Taxa de Habitat

Din păcate, ceea ce era de așteptat să se întâmple, s-a întâmplat. Sute de oameni stau zilnic la coadă pentru a-și depune declarațiile pentru taxa de habitat la sediul din Piața Obor, Sector 2.

Iata două fotografii de ieri, 26 martie:

Libertatea despre Taxa de Habitat (martie 2019)

„E o taxă ilegală și abuzivă”, a comentat pentru Libertatea Adrian Alexandru, consilier USR. ”Dezbaterea publică a fost organizată după ce s-au dat hotărârile, abrogate între timp.”

  • Deși în ianuarie Tribunalul București a suspendat de la executare taxa pe habitat, Primăria Sectorului 2 a început s-o colecteze de la 1 martie
  • Colectarea taxei se face pe baza unei noi hotărâri de Consiliu Local, puțin modificată față de hotărârea suspendată de instanță 159 leи /persoană e taxa de gunoi, din care Primăria Sectorului 2 achită, tot din banii contribuabililor, o subvenție de 38 de lei, pentru reciclare
  • Primăria S2 ia banii de taxă, dar încă n-a decis cine ia gunoiul, nici cine-l reciclează
  • De 14 ani, la sectorul 2 nu s-a mai organizat o licitație pentru servicii de salubrizare
  • Contractul curent cu Supercom SA, firma unui fost senator PSD, a fost semnat în octombrie 1999 și prelungit prin acte adiționale

Citeşte întreaga ştire:VIDEO/ Scandal pe „taxa specială” de gunoi de la Sectorul 2. Cetățeni la ghișeu: „O bătaie de joc!” / Director din primărie: „Natura umană e rezistentă la schimbare!”

NU taxa de habitat!

Haideți să le spunem ce credem despre taxa de habitat!

Am creat un mesaj, într-o variantă apolitică și într-o variantă pentru susținătorii USR. Ce puteți face? Tipăriți o foaie A4, alb/negru sau color, și lipiți-o la avizierul blocului. Ar fi bine să vorbiți înainte cu administratorul sau cu președintele, în caz că nu sunteți unul dintre ei.

Dacă puteți, după ce afișați acest mesaj, trimiteți-mi o fotografie, menționând adresa la care a fost afișat. Contez pe sprijinul vostru!

#NU #taxahabitat

Istoricul taxei de habitat

4 decembrie 2018 – se adoptă HCLS2 nr. 392/2018 privind Regulamentul de aplicare a taxei de habitat
13 decembrie 2018 – se adoptă HCLS2 nr. 395/2018 privind cuantumul taxei de habitat
14 decembrie 2018 – începe dezbaterea publică a unui proiect de hotărâre privind taxa de habitat și Regulamentul de aplicare a taxei de habitat
29 ianuarie 2019 – are loc o întâlnire cu publicul în cadrul dezbaterii publice
29 ianuarie 2019 – Tribunalul București suspendă HCLS2 nr. 392/2018 privind Regulamentul de aplicare a taxei de habitat
5 februarie 2019 – are loc a doua întâlnire cu publicul în cadrul dezbaterii publice
12 februarie 2019 – Tribunalul București suspendă HCLS2 nr. 395/2018 privind cuantumul taxei de habitat
12 februarie 2019 – se adoptă HCLS2 nr. 34/2019 prin care încetează aplicabilitatea pentru HCLS2 nr. 392/2018 privind Regulamentul de aplicare a taxei de habitat și HCLS2 nr. 395/2018 privind cuantumul taxei de habitat
12 februarie 2019 – se publică proiectul prin care se propune instituirea taxei de habitat de la 1 martie 2019
15 februarie 2019 – se publică proiectul Regulamentului de aplicare a taxei de habitat
21 februarie 2019 – proiectul prin care se propune instituirea taxei de habitat este pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local

Va urma. Stați aproape.